Home » D:News » Un nou test pentru Starship. Inginerii au aruncat în aer un rezervor al rachetei

Un nou test pentru Starship. Inginerii au aruncat în aer un rezervor al rachetei

Publicat: 26.06.2020

Explozia rezervorului a avut ca scop testarea limitelor acestuia.

GALERIE FOTO

Starship este un proiect extrem de important pentru SpaceX și pentru programul la care această companie lucrează începând cu anul 2012. Pentru a ajunge însă să transporte un număr mare de pasageri în spațiu inginerii companiei trebuie să mai experimenteze cu diferite tehnologii și design-uri.

Recent, SpaceX a efectuat un test în Boca Chica, Texas, în care a aruncat în aer intenționat un prototip al Starship. Specialiștii explică faptul că în cadrul acestui experiment a fost testată rezistența unui rezervor cu ajutorul azotului lichid, niotează Futurism.

Un experiment exploziv

Acest prototip, numit SN7, reprezintă o încercare de a identifica aliajul de oțel potrivit pentru Starship și pentru a face asta, CEO-ul companiei și-a declarat disponibilitatea de a renunța la rezervor. Într-un tweet acesta a confirmat faptul că SN7 urma să fie testat până la distrugere.

Elon Musk explică faptul că rezervoarele la care lucrează angajații săi trebuie să facă față condițiilor din timpul unei lansări și că atunci când acestea își ating limitele de rezistență este preferabil ca acestea să aibă scurgeri de combustibil și să nu explodeze direct.

Informațiile pe care SpaceX le-a oferi publicului arată că Spaceship ar putea să transporte aproximativ 100 de pasageri în același timp către Lună sau chiar Marte. De asemenea, racheta ar putea fi adaptată pentru zborurile supersonice în jurul planetei noastre.

Citește și:

Programul de ”ridesharing spațial” al SpaceX prinde avânt

Elon Musk a anunțat noua prioritate a SpaceX: racheta complet reutilizabilă Starship

SpaceX anunţă un plan pentru a reduce vizibilitatea satelitilor Starlink

Soluţia lui Elon Musk la problemele pe care le creează sateliţii plasaţi în orbită de SpaceX

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase